Folosim cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că ai cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Pentru mai multe informații despre cum folosim cookie-urile, te rugăm să consulți politica noastră privind cookie-urile.

Apăsând pe "Accept", ești de acord cu folosirea cookie-urilor.

Află mai multe despre cookie-uri
Consultanță vanzări:+40 726 314 538

Politica de Retur și Dreptul de Retragere

Informații privind dreptul de retragere și condițiile de returnare a produselor comandate de pe backstage-shop.ro

Bază legală: Art. 9-16 din OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii

Ultima actualizare: 1 octombrie 2026

Prezenta Politică de retur reglementează condițiile în care Consumatorul poate exercita dreptul de retragere prevăzut de OUG nr. 34/2014, precum și procedura aplicabilă evaluării produselor returnate. În conformitate cu dispozițiile legale, Consumatorul are dreptul de a verifica natura, caracteristicile și funcționarea bunurilor, însă este răspunzător pentru orice diminuare a valorii acestora rezultată din manipulări sau utilizări care depășesc limitele necesare stabilirii conformității.

În vederea asigurării unui proces transparent și echitabil, Vânzătorul aplică o procedură obiectivă de evaluare a produselor returnate, fundamentată pe constatări tehnice, documentate prin proces-verbal și materiale foto, în baza cărora se determină eventualele costuri de igienizare, recondiționare sau pierdere de valoare comercială.

1.1. Dreptul de Retragere

Conform Art. 9 din OUG 34/2014, Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage din contractul la distanță, fără a indica motivele și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute de lege.

Termenul de 14 zile începe să curgă de la:

- Data la care Consumatorul sau o parte terță (alta decât transportatorul) intră în posesia fizică a produselor, pentru contractele de vânzare;

- Data la care Consumatorul intră în posesia ultimului produs, dacă au fost comandate mai multe produse livrate separat;

- Data la care Consumatorul intră în posesia ultimului lot/piesă, dacă produsul constă din mai multe loturi.

1.2. Cum se Exercită Dreptul de Retragere

Pentru a exercita dreptul de retragere, Consumatorul ne va informa înainte de expirarea perioadei de 14 zile, prin:

1. Completarea și transmiterea formularului tipizat de retragere (disponibil pe Site, în pagina «Formular de Retragere / Retur»). Astfel, dreptul de retragere poate fi exercitat direct pe site-ul nostru backstage-shop.ro, prin funcția de retragere („Retrageți-vă din contract”), ulterior dvs. confirmând retragerea efectuată prin funcția existentă pe site (butonul „Confirmați retragerea”), conform OUG nr. 18/2026 (art. 11¹ din OUG nr. 34/2014);

2. Transmiterea oricărei alte declarații neechivoce la adresa de e-mail: contact@backstage.ro;

3. Introducerea formularului de retragere în coletul de retur sau prin orice modalitate de transmitere prin poștă sau curier la adresa: Comuna Cernica, Sat Căldăraru, Str. Oxigenului nr. 1D, Județ Ilfov, Cod poștal 077037.

4. După exercitarea dreptului de retragere, Vânzătorul va confirma primirea notificării de retragere pe un suport durabil (e-mail), inclusiv conținutul acesteia, precum și data și ora transmiterii acesteia; în cazul retragerii prin funcția de pe Site, confirmarea vă este transmisă în mod automat.

1.3. Obligațiile Vânzătorului în Caz de Retragere

Vânzătorul va rambursa toate sumele primite de la Consumator, inclusiv costurile de livrare standard, în termen de maximum 14 zile de la data la care a fost informat despre decizia de retragere (Art. 13, OUG 34/2014).

Rambursarea se va efectua prin aceeași modalitate de plată utilizată de Consumator pentru tranzacția inițială, fără a percepe comisioane suplimentare.

Dacă Consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de Vânzător, costurile suplimentare față de livrarea standard nu se rambursează (Art. 13 alin. 3 din OUG 34/2014).

Vânzătorul poate amâna rambursarea până la primirea produselor returnate sau până la primirea unei dovezi că produsele au fost expediate, luându-se în considerare data cea mai apropiată dintre acestea (Art. 13 alin. 4 din OUG 34/2014).

1.4. Obligațiile Consumatorului în Caz de Retragere

Consumatorul va returna produsele fără întârziere nejustificată și în maximum 14 zile de la comunicarea deciziei de retragere. Pentru evitarea oricărui dubiu, termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de Consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Costul direct al returnării produselor este suportat de Consumator, având în vedere că acest lucru v-a fost comunicat înainte de plasarea comenzii. Consumatorul poate evita integral acest cost predând produsele personal la adresa Vânzătorului din Comuna Cernica, Sat Căldăraru, Str. Oxigenului nr. 1D, Județ Ilfov, Cod poștal 077037, conform secțiunii 1.6.

Prezenta regulă privind costul se aplică exclusiv retragerii din contract. Pentru produsele neconforme sau cu defecte, toate costurile de returnare, transport, manoperă și materiale sunt suportate de Vânzător, conform garanției legale de conformitate (OUG 140/2021) — vezi secțiunea «Politica de Garanție».

Consumatorul este responsabil pentru diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor (Art. 14 alin. 3, OUG 34/2014).

Diminuarea valorii nu constituie un motiv de refuz al retragerii și nu trebuie să fie descurajantă pentru Consumator în exercitarea dreptului său; ea se traduce exclusiv într-o reducere proporțională a sumei rambursate, iar Vânzătorul trebuie să poată face dovada acesteia (Art. 14 alin. 3 și 4 din OUG 34/2014).

1.5. Excepții de la Dreptul de Retragere

Conform Art. 16 din OUG 34/2014, dreptul de retragere nu se aplică pentru:

- Produse confecționate după specificațiile consumatorului sau personalizate în mod clar;

- Produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau igienă, și care au fost desigilate după livrare;

- Produse care, după livrare, sunt inseparabil amestecate cu alte elemente;

- Conținut digital furnizat pe un suport nematerial, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și cu confirmarea pierderii dreptului de retragere.

1.6. Condiții pentru Returnarea Produselor

Recomandăm ca produsele returnate să fie în ambalajul original, cu toate accesoriile și documentația incluse. Desigilarea ambalajului și testarea produsului, în măsura necesară pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestuia, nu afectează dreptul de retragere și nu constituie motiv de refuz al returului.

Lipsa ambalajului original ori a accesoriilor, precum și urmele de utilizare care depășesc această limită, nu duc la respingerea retragerii, ci pot atrage o reducere proporțională a sumei rambursate, conform secțiunilor 1.4 și 1.7.

Produsele returnate pot fi trimise în două moduri:

1. Prin curier, la adresa: Comuna Cernica, Sat Căldăraru, Str. Oxigenului nr. 1D, Județ Ilfov, Cod poștal 077037. Costul expedierii este suportat de Consumator, conform secțiunii 1.4;

2. Predate personal la punctul de lucru al Vânzătorului din Comuna Cernica, Sat Căldăraru, Str. Oxigenului nr. 1D, Județ Ilfov, Cod poștal 077037, de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:30, cu programare prealabilă la contact@backstage.ro sau la +40 726 314 538. Predarea personală nu implică niciun cost de expediere.

Indiferent de modalitatea aleasă, produsele trebuie returnate în maximum 14 zile de la comunicarea deciziei de retragere.

Nu oferim schimburi de produse (înlocuirea cu un alt produs sau o altă variantă): dacă doriți un alt produs, exercitați dreptul de retragere pentru produsul primit și plasați o comandă nouă. Nu percepem taxe de restocare; singura ajustare posibilă a sumei rambursate este cea proporțională cu diminuarea valorii, descrisă la secțiunile 1.4 și 1.7.

Procedura de evaluare a stării produsului, criteriile de apreciere a uzurii și modul de calcul al diminuării valorii sunt detaliate în secțiunea 1.7 de mai jos.

1.7. Procedura de Evaluare a Stării Produsului Returnat

La primirea produsului returnat, Vânzătorul va proceda la verificarea și evaluarea obiectivă a stării acestuia, în cadrul depozitului, prin întocmirea unui proces-verbal de constatare și realizarea de fotografii relevante, care să ateste eventualele urme de utilizare, deteriorări, lipsuri de accesorii, ambalaj sau documente.

În situația în care se constată că produsul a fost utilizat peste limita necesară pentru verificarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestuia, Vânzătorul este îndreptățit să aplice o diminuare a valorii bunului, proporțională cu gradul de uzură, deteriorare, igienizare necesară sau pierdere de valoare comercială (inclusiv în cazul revânzării ca produs resigilat), în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 34/2014.

Cu titlu orientativ, diminuarea valorii poate varia, în funcție de starea concretă a produsului, între 10% și 90% din prețul de achiziție, în cazuri grave de deteriorare sau imposibilitate de repunere în starea inițială. Vânzătorul va comunica Consumatorului, în mod transparent, raportul de constatare, fotografiile aferente și procentul de diminuare aplicat, înainte de efectuarea rambursării.

Rambursarea către Consumator se va realiza prin restituirea sumei achitate inițial, din care se scade procentul reprezentând diminuarea valorii, astfel cum a fost determinat conform procedurii interne de evaluare și comunicat Consumatorului.

1.8. Anularea Comenzii

Distinct față de exercitarea dreptului de retragere, Consumatorul poate solicita anularea unei comenzi plasate pe Site oricând înainte ca aceasta să fie expediată, fără a indica motivele și fără costuri suplimentare.

Solicitarea de anulare se transmite cât mai curând posibil, cu menționarea numărului comenzii, prin e-mail la contact@backstage.ro sau telefonic la +40 726 314 538, în timpul programului de lucru.

Dacă comanda a fost achitată, Vânzătorul va rambursa integral sumele încasate, inclusiv costurile de livrare, în termen de maximum 14 zile de la primirea solicitării de anulare. Rambursarea se efectuează prin aceeași modalitate de plată utilizată la plasarea comenzii, fără comisioane suplimentare.

Dacă la momentul solicitării comanda a fost deja expediată, anularea nu mai este posibilă. Consumatorul poate însă exercita dreptul de retragere în termen de 14 zile de la primirea produselor, conform secțiunilor 1.1-1.4 de mai sus.

Vânzătorul poate anula o comandă în cazul unor erori tehnice sau al unor erori evidente de preț apărute pe Site, precum și în cazul indisponibilității produselor comandate, cu informarea Consumatorului și rambursarea integrală a sumelor achitate, conform Termenilor și Condițiilor.

Contact pentru Retururi

Pentru întrebări referitoare la returnarea produselor sau exercitarea dreptului de retragere, ne puteți contacta: